Isarescu: Populatia s-a imprumutat democratic, a stiut ce face. Bancile au fost doar intermediarele. Guvernatorul Mugur Isarescu admite ca datoria privata enorma a fost cea care a determinat statul sa apeleze la sprijinul UE si al FMI, dar considera ca decizia de indatorare a fost "democratica", in spatele ei aflandu-se peste 4 milioane de romani. In acest angrenaj, bancile au avut doar rol de intermediar, aducand banii din strainatate. Responsabilitatea umflarii datoriei externe revine in principal firmelor private, dar si celor peste 4 milioane de romani care s-au indatorat la banci pentru a-si satisface dorinta de consum in anii trecuti, spune guvernatorul Isarescu, care considera ca decizia a fost una "democratica", informeaza ZF.ro;
Afacerile romanesti incep sa fie "clonate" de antreprenorii straini. Desi ne-am obisnuit sa citim aproape zilnic despre branduri internationale care se extind in Romania in franciza, exista si afaceri autohtone a caror reteta se dovedeste atat de buna incat sunt exportate cu succes. In prezent, 2% din francizele autohtone se dezvolta inclusiv la nivel international, spune Adrian Gheorghe, managing director la ThinkBig International, companie de consultanta specializata in acest domeniu. "Problema este ca, in Romania, nu avem foarte multe companii care sa atinga maximul de dezvoltare pe piata nationala si sa doreasca sa se dezvolte in Europa Centrala si de Est, infruntand barierele de intrare din aceste piete (fie ele lingvistice, logistice, de investitii etc.)", explica managerul. Un exemplu de business care s-a extins in afara tarii in acest fel este Romstal, scrie Capital.ro;
Anghel, BCR: Depindem de banii veniti din afara. Romania depinde de fluxul extern de capital, dar conteaza foarte mult si la ce costuri ne imprumutam, a declarat Lucian Anghel, economistul sef al BCR. "Depindem foarte mult de fluxul de ba