Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul se implică în rectificarea titlurilor de proprietate Exproprierile ţin pe loc lucrările la autostradă

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 noiembrie 2010 ·

În urmă cu două zile, a fost readusă în prim-plan problema legată de finalizarea autostrăzii Bucureşti - Constanţa, care este blocată de litigii privind 28 de parcele de teren. Ieri, la finalul şedinţei de Fond Funciar, prefectul Claudiu Palaz a vorbit despre implicarea pe care o va avea în această problemă, în vederea soluţionării tuturor chestiunilor legate de găsirea proprietarilor terenurilor.

"Nu reuşim să identificăm proprietarii. Atunci când se aude de exproprieri preţurile cresc. Trebuie să vedem mai întâi interesele judeţului, nu cele personale. Se doreşte realizarea autostrăzii cât mai repede. Având în vedere că s-a semnat un protocol între prefecturi şi Ministerul Transportului, prin care să susţinem acest proiect, prefecţii trebuie să se implice mai mult în această problemă. Săptămâna viitoare voi programa o şedinţă la are voi invita constructorii, CNADNR-ul, dar şi primăriile pe terenul cărora trece autostrada. Vom lua punctual fiecare problemă şi vom încerca să le rezolvăm", a susţinut prefectul Claudiu Palaz, menţionând faptul că singura problemă este că nu există front de lucru pentru autostradă. La şedinţa de Fond Funciar a fost prezent şi unul dintre reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Mihai Tiberiu, care a vorbit despre problemele existente în ceea ce priveşte exproprierile de terenuri în vederea continuării proiectului: "Facem de ceva vreme expropriere pentru Tronsonul 6. Avem suprafeţe de teren în lucru, dar şi unele pe care nu reuşim să le expropriem. Ne lovim de imposibilitatea soluţionării problemelor legate de intabulare. Din datele pe care le avem noi, se pare că există titluri de proprietate care conţin diverse probleme care împiedică finalizarea documentaţiilor cadastrale. De aceea, cerem sprijinul Prefecturii pentru a depăşi minusurile pe care le înregistrează aceste docu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 48 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 42 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 47 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°