La prima vedere, sistemul de vot care funcţionează acum în România poate părea inept şi şchiop. Dar atunci, de ce tocmai politicienii îl urăsc cel mai mult?
+ Click pe hartă pentru mărire +
Până şi liberalii i-au pus gând rău, deîndată ce s-au văzut pe cai ceva mai mari. Şi democrat-liberalii ar vrea să scape de el, deşi teoretic începe să-i avantajeze. Social-democraţii, măcar, l-au detestat de la bun început.
Și totuși, iată de ce actualul vot uninominal este cel mai bun posibil:
1. Mai întâi trebuie să înţelegem foarte clar fundamentele: nu există sistem de vot perfect. E un impas matematic: reprezentativitatea (există măcar un parlamentar ale cărui idei se potrivesc cu ale mele?) şi responsabilitatea (există măcar un parlamentar pe care pot să-l sancţionez sau să-l confirm prin vot direct pentru ce face?) se ocolesc reciproc.
Majoritatea ţărilor aleg să sacrifice una din componente şi aleg fie votul pe liste fie votul direct. Soluţia de compromis poate fi folosirea ambelor în paralel sau croirea unui sistem hibrid, care să adune ceva din avantajele ambelor metode sacrificând cât mai puţin. România este în ultima situaţie, iar avantajul său este că are cel mai simplu dintre sistemele hibride.
2. Actualul sistem de vot sacrifică o parte din responsabilitate (să spunem jumătate), însă reuşeşte să păstreze neatinsă reprezentativitatea. Ceea ce nu-i deloc puţin. Iar argumentul pentru care cred că în România este nevoie ca reprezentativitatea să nu fie sacrificată este acela că ea permite apariţia unor partide mici care, cu timpul, să le înlocuiască pe cele de acum. Dacă România ar merge doar pe cartea votului uninominal pur, asta ar însemna stop-joc. Aceleaşi opţiuni pentru totdeauna: ştreangul, glonţul sau satârul.
3. (Dacă există un mare dezavantaj este dubla reprezentare. Când fiecare cetăţean este reprezntat şi de un senato
