Legea complicată pune pe drumuri o instituţie pentru ca angajaţii săi să poată bea cafea la serviciu. Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca a fost nevoită să organizeze o licitaţie publică cu strigare, pentru a închiria un spaţiu de doar 3,5 metri pătraţi, unde să monteze un bancomat şi două aparate de cafea.
Hârţogărie, condiţii, prevederi. Legea trebuie respectată, iar din acest motiv, instituţia Jandarmeriei a fost pusă în situaţia de a cheltui câteva sute de lei şi de a întocmi hârtii doar pentru a închiria un colţ dintr-un hol, destinat montării a două automate şi un bancomat. Spaţiul pe care îl închiriază unitatea este, în total, de 3,5 metri pătraţi, dintre care doi pentru aparatele de cafea, iar unul pentru amplasarea bancomatului.
Peste 300 de lei organizarea licitaţiei
„Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca organizează o licitaţie publică cu strigare privind atribuirea unui contract de închiriere a unei suprafeţe utile de 3,5 mp, din incinta pavilionului situat în localitatea Cluj-Napoca, str. Dorobanţilor, nr. 23“. Astfel sună anunţul publicat într-un cotidian local de către Jandarmerie, în informaţiile anexate fiind detaliat motivul închirierii. Licitaţia a început la data de 17 noiembrie şi durează până în 15 decembrie. Dacă nimeni nu va cumpăra caietul de sarcini, care costă zece lei şi nu se licitează spaţiul, acţiunea se va relua.
Căpitanul Ilie Milici, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat că unitatea militară a cheltuit pentru această licitaţie suma de 356,26 lei, reprezentând anunţul la un ziar de tiraj local, anunţul la un ziar de tiraj naţional şi costuri pentru dactilografierea fişelor de date a achiziţiei şi organizarea licitaţiei.
Banii vor fi recuperaţi cu siguranţă, asta deoarece sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică vor intra la bugetul de stat sau la bu