Clubul Sportiv „Mureşul“ aşteaptă încă 5milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Dacă Ministerul Educaţiei dă banii în timp util, mureşenii vor putea patina de Sărbători pe o suprafaţă de 1.800 de mp de gheaţă.
Mureşenii vor putea patina în preajma sărbătorilor de iarnă la patinoarul artificial de lângă Sala Polivalentă. Conducerea Clubului Sportiv „Mureşul“ promite că, deşi nu există încă vestiare şi scaune în tribună, patonatorii se vor bucura totuşi de cei 1.800 de metri de gheaţă.
Totul depinde însă de achitarea facturilor către constructori. „În bugetul Clubului pe anul 2010 s-a aprobat suma de 5 milioane de lei, care urmează să fie plătită executanţilor pentru lucrările efectuate şi recepţionate până la sfârşitul acestui an. Dacă se vor debloca aceste fonduri, avem garanţia din partea constructorului că suprafaţa de gheaţă se va putea amenaja, în aşa fel încât de sărbători mureşenii să poată patina aici“, a precizat Horaţiu Cioloboc, managerul Clubului Sportiv „Mureşul“.
Investiţie de 26 de milioane de lei
Amenajarea partinoarului artificial a început în anul 2008, valoarea totală a investiţiei fiind de aproximativ 26 de milioane de lei. Proiectul presupune acoperirea patinoarului artificial şi transformarea lui într-un complex multifuncţional cu dotări moderne, care ar putea fi utilizat atât pentru sporturi de iarnă, cât şi pentru gimnastică, baschet, handbal sau arte marţiale.
„Noul complex va avea o capacitate de 1.800 de locuri, un teren cu o suprafaţă de 3.500 de mp, din care 1.800 mp reprezintă suprafaţa de gheaţă corespunzătoare şi pentru alte activităţi sportive, şi 1.700 mp pentru vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, cabinet antidoping, centru de recuperare, sală de forţă, sală de oglinzi şi cameră pentru sonorizarea, iluminat şi transmisii TV şi radio“, a mai precizat Horaţiu Cioloboc.
Patinoar şi