Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării consideră declaraţiile la adresa romilor şi infracţionalităţii făcute, pe 11 februarie, de ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ca fiind discriminatorii şi îi recomandă acestuia ca pe viitor să fie mai atent. Sursa: Codrin Prisecaru
“Colegiul director al CNDCD a luat o decizie în petiţia adresată împotriva domnului ministru Teodor Baconschi. Colegiul, cu un vot de cinci pentru, două împotrivă şi o opinie concurentă, a stabilit faptul că declaraţiile în cauză au efect discriminatoriu şi a adoptat o recomandare faţă de domnul ministru ca pe viitor să aibă o aplecare mai atentă asupra declaraţiilor", a declarat pentru Agerpres, preşedintele CNCD Asztalos Csaba.
În cursul unei întâlniri cu secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, care a avut loc în luna februarie, Teodor Baconschi a declarat că există ”unele probleme fiziologice, naturale, de criminalitate în unele comunităţi româneşti” din Franţa, ”mai ales la romi”.
Explicațiile lui Baconschi
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, ulterior, că nimic din ansamblul atitudinilor sale publice şi din valorile sale personale nu are de-a face cu rasismul, antisemitismul, xenofobia, adăugând că detestă la fel de mult şi ideea comunistă a luptei de clasă.
“Cuvântul nepotrivit care a dat - din păcate şi regret foarte sincer acest lucru - loc la interpretări, pe care l-am şi explicat ulterior, fiziologic, adică natural, traducea o intenţie absolut contrară speculaţiilor care s-au făcut şi anume ideea că în comunitatea românească din Franţa, ca de altfel şi din alte ţări, nu există o rată a infracţionalităţii anormală, o excepţie negativă specifică comunităţilor noastre. Intenţia mea era de a spune că, în fond, în orice comunitate (este n.r.) o rată de infracţionalitate care este