Sub coordonarea sa, galeria de folbal nu a primit nici măcar un avertisment A fost recunoscută la nivel naţional ca fiind cea mai frumoasă galerie de fotbal, fiind şi premiată de „Gazeta Sporturilor” cu premiul „Fair-play”.
„Suntem peste tot cu voi/Prin soare, frig şi ploi/Astra ce mult te slăvim/ Astra ce mult te iubim”, sunt doar câteva din versurile de susţinere pentru echipa de fotbal locală pe care liderul galeriei le scandează pe stadion, cât îl ţin puterile, alături de restul membrilor. Marian spune că s-a născut microbist. Urmărea cu sufletul la gură meciurile echipelor naţionale la televizor şi pe cele ale echipei locale pe stadion.
„Când erau echipele de fotbal giurgiuvene Dunărea, Olimpia, aşteptam cu nerăbdare ziua de duminică să merg la meci, eram îndrăgostit de fotbal şi de sport în general. Stăteam în galerie fiind atent la spectacolul din teren dar şi din tribune”, îşi aminteşte Marian.
În urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate a decis că este timpul să facă ceva pentru echipa oraşului în care s-a născut, ceva care să ridice moralul jucătorilor în teren aşa că a pus bazele unei galerii de fotbal, aşa cum Dunărea Giurgiu, n-a mai avut până atunci.
Selecţie în cartier
„Mi-am dat seama că am mult mai mult de oferit acestei echipe de fotbal. În ultimele meciuri din acea perioadă lucrurile nu mergeau tocmai bine aşa că am luat decizia înfiinţării unei galerii. Era ceva ce lipsea sportului giurgiuvean”, povesteşte liderul galeriei.
Selecţia de început pentru membrii galeriei s-a făcut în cartierul în care locuia, într-unul din parcurile din zonă.
„Eram cu fratele meu în parcul 6 martie când am văzut aproximativ 15 adolescenţi care jucau fotbal. I-am întrebat dacă nu cred că ar trebui să facă mai mult pentru echipa lor de fotbal. O parte dintre cei de atunci sunt acum membrii activi ai galeriei”, mai spune Marian.