Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ieşean a primit daune de 3.000 de euro pentru că a stat în închisoare pe nedrept

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Judecătorii Tribunalului Iaşi i-au acordat 3.000 de euro daune morale lui Petru Ungureanu pentru că a stat 11 luni după gratii, deşi probele nu îl incriminau. Decizia pare însă să nu îl mulţumească pe ieşeanul care a cerut 500.000 de euro despăgubiri morale şi 14.400 de lei materiale.

Sentinţa nu este însă definitivă. În anul 2006 Petru Ungureanu şi Adrian Bouleţ au intrat în vizorul anchetatorilor după ce o femeie şi un bărbat au reclamat că au fost tâlhăriţi. Potrivit rechizitoriului, pe 1 decembrie 2005 Adrian Bouleţ i-ar fi sustras lui Valeriu Bulea 195 de lei după ce acesta a părăsit o sală de jocuri mecanice din cartierul Tărăraşi.

Anchetatorii susţin că pe 16 decembrie a intrat într-un bloc de pe Aleea Rozelor şi în timp ce prietenul său, Petru Ungureanu (26 de ani) stătea la uşa imobilului, a lovit-o pe Crizantema Vornicu şi i-a furat geanta în care avea 1.700 de lei şi un telefon.

Ungureanu a fost acuzat de complicitate la tâlhărie, deşi victima a declarat că nu îl putea recunoaşte. Prietenul lui a fost trimis în judecată pentru tâlhărie.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis că nu sunt suficiente probe care să-i incrimineze pe cei doi tineri şi i-au achitat în 2007. Decizia a fost menţinută şi de Curtea de Apel Iaşi şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Cer 1.500 de euro pentru fiecare zi de închisoare

În luna februarie 2010 Petru Ungureanu a cerut 500.000 de euro daune morale şi 14.400 de lei daune materiale pentru că a fost închis 11 luni pentru o faptă care nu s-a dovedit că a fost comisă de el.

"Sunt profund dezamăgit de această hotărâre care ne demonstrează încă o dată "egalitatea" de care beneficiază toţi cetăţenii în faţa legii. Ce se mai poate spune când un comisar de poliţie este dezdaunat cu 30.000 euro de către statul român, pentru ca a fost acuzat pe nedrept de comiterea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°