Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat ieri că băncile sunt vinovate pentru 22 din cele 90 de miliarde de euro, cât reprezintă datoria externă a României, dar că „nu s-au împrumutat ele ca să îndatoreze România, ci s-au împrumutat românii“.
„Băncile din România sunt vinovate pentru 22 de miliarde de euro din datoria externă a României. Eu cred că, la întrebarea cine a îndatorat România, trebuie să avem în vedere acest lucru, care nu este chiar de neglijat. Băncile au fost intermediari. Putem spune că au ademenit populaţia, dacă suntem răi şi îi provocăm (pe bancheri-n.r.), dar nu s-au împrumutat ele ca să îndatoreze România, s-au împrumutat românii“, a menţionat Isărescu.
Acesta a adăugat că numărul celor care au luat credite se ridică la 4,5 milioane de persoane, care reprezintă 50% din populaţia activă a României. Isărescu a spus că numai în 2007-2009 s-au cumpărat un milion de maşini noi, de 17 miliarde de euro.
„Este o iluzie să spui: am bani. Am făcut cheltuieli, am mărit salariile pentru că am avut bani. Ai avut bani pentru că economia era supraîncălzită, s-au importat cele un milion de autoturisme cu ajutorul sectorului bancar din România, şi nu numai, au fost încasări de TVA şi alte impozite de la acest milion de autoturisme“, a mai spus guvernatorul BNR.
Potrivit acestuia, băncile au devenit mai prudente, iar importurile de maşini vor scădea în perioada următoare.
„Se va mai putea importa în aceeaşi măsură în perioada următoare? Nu se mai importă pentru că nu mai încap pe şoselele din România. Acum au devenit şi băncile mai prudente... Cei care au luat maşini au învăţat că este frumos şi plăcut când iei credit şi începe să fie din ce în ce mai neplăcut când îl rambursezi“, a mai spus Isărescu.
„Mobilizare naţională“ pentru absorbţia fondurilor europene
Guvernatorul Băncii Naţ