Printr-o coincidenţă anecdotică, recentele debarcări din Ministerul de Interne se suprapun perfect pe denumirea folclorică a uneia dintre cele mai stranii instituţii din sus-pomenitul minister: „Doi şi-un sfert". Debarcaţii au fost doi granguri mari, secretarul de stat Dan Fătuloiu şi şeful Poliţiei Române, Petru Tobă, la care se adaugă un sfert de grangur, şeful Poliţiei Neamţ, deja celebrul Aurelian Vasea Şoric. Anecdota se opreşte însă aici şi ne foloseşte doar pentru a pune în discuţie o instituţie despre care, în genere, se vorbeşte prea mult, dar se ştie prea puţin: serviciul secret al Ministerului de Interne, fostul „Doi şi-un sfert". Deşi rolul său pare esenţial, această structură a lipsit cu desăvârşire din dezbaterea publică legată de crima de la Piatra Neamţ şi de flagrantul de mită din parcarea Ministerului de Interne.

Puţină istorie. Porecla de „Doi şi-un sfert" provine de la unitatea militară 0215, condusă ani la rând de celebrul Virgil „Vulpea" Ardelean. Prin 2005, cu asistenţă europeană, unitatea a fost spartă în două: Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Dacă DGA urma să se ocupe strict de corupţia din interiorul ministerului, DGIPI, care a moştenit şi porecla, avea drept principală sarcină penetrarea informativă a mediilor infracţionale. Pentru a obţine informaţii, DGIPI are nevoie, evident, de informatori, recrutaţi tot din mediile infracţionale. Şi am fi naivi să credem că aceşti informatori devin surse din patriotism sau din motive de integritate. O fac pentru că primesc la schimb de la poliţişti ceva extrem de preţios: protecţie. În schimbul protecţiei, interlopii furnizează, pe lângă informaţii, şi garanţia că ilegalităţile pe care sunt lăsaţi să le comită fie nu sunt deosebit de violente, fie nu stârnesc o uriaşă indignare publică.

Din această perspec