Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djokovic pierde cu Nadal, deranjat de o lentilă de contact

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Rafael Nadal, numărul 1 mondial, l-a învins pe Novak Djokovic (nr. 3), miercuri seară, în cel de-al doilea meci de la Turneul Campionilor, scor 7-5, 6-2. Djokovic a avut probleme mari la ochiul drept, din cauza lentilei de contact, și de la 4-4 în primul set a jucat văzând doar cu ochiul stâng.

Meciul a fost extrem de disputat încă de la prima minge, Djokovic dornic fiind să-și ia revanșa după înfrângerea din finala de la US Open. Schimburi superbe de mingi, lovituri de excepție și aproape o oră de tenis de vis îi făceau pe spectatorii din O2 Arena și pe telespectatori să întrevadă unul dintre acele meciuri teribile dintre superstarurile tenisului mondial.

Încleștarea avea să se sfârșească însă la scorul de 4-4 în primul set. După primul punct al game-ului cu numărul 9, Djokovic a solicitat arbitrului de scaun o pauză, plecând de pe teren cu mâna la ochiul drept. A revenit pe teren, dar la scorul de 5-5 și-a cedat aproape deliberat serviciul și i-a permis lui Nadal să încheie ușor setul, 7-5.

În pauza ce a urmat Djokovic a primit din nou îngrijiri medicale la ochiul drept însă din cauza unei iritații nu a mai văzut aproape nimic. Nole a continuat totuși partida însă Nadal s-a impus lejer cu 6-2 în doar 36 de minute.

”Sincer să fiu mă simt jenat să și vorbesc despre asta. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva până acum niciodată. Ochiul meu drept s-a iritat și nu puteam vedea mingea aproape deloc, în special pe returul lui Rafa. Nu puteam să fac nimic și asta m-a enervat teribil. Din păcate s-a întâmplat într-un meci important”, a declarat Djokovic după meci. „Îmi pare rău pentru el. Este totuși o victorie importantă pentru mine”, a spus Nadal, care, deși are două victorii la activ, nu este sigur încă de calificarea în semifinale, după ce Thomas Berdych l-a învins pe Andy Roddick în primul meci al zilei de ieri.

Iată situația în Grupa A:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 40 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 49 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°