Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste ale tinerilor în Anglia împotriva triplării taxelor universitare

Publicat in rfi, joi 25 noiembrie 2010 ·

Mii de tineri, studenți și elevi, au protestat în mai multe orașe mari și centre universitare din Anglia împotriva planurilor anunțate ale guvernului de a majora substanțial taxele universitare. La Londra s-au înregistrat ciocniri între poliție și demonstranți, mai mulți polițiști și trecători au fost răniți și s-au operat zeci de arestări. În plin centru al Londrei, în jurul coloanei lui Nelson din Trafalgar Square, erau adunați câteva sute de studenți și elevi care scandau lozinci de protest, unele chiar obscene, la adresa guvernului de coaliție dintre Conservatori și Liberal Democrați. Furia tinerilor este cauzată de intenția actualei majorități de a mări taxele de înscriere în învățământul universitar de la circa 3000 de lire la 9000 de lire anual, în condițiile în care venitul mediu anual în Regatul Unit este de 25000 – 26000 de lire. Ținta principală a protestului lor a fost Partidul Liberal Democrat și mai ales liderul său, vicepremierul Nick Clegg, care în timpul campaniei electorale exclusese orice majorare a taxelor universitare. Guvernul justifică această măsură prin necesitatea de a menține competitivitatea învățământului universitar din Anglia, în condițiile în care tot mai mulți absolvenți de liceu decid să-și continue studiile la nivel superior. Un alt argument este și cel a beneficiilor derivate din studii universitare, care oferă avantaje financiare pe viață absolvenților de învățământ superior în comparație cu cei fără astfel de studii. Marea majoritate a instituțiilor de învățământ superior din Anglia sunt publice și încasează taxe de la toți studenții, spre deosebire de cele din Scoția, unde studenții scoțieni nu plătesc. Ca-n Franța în 1968? Tinerii protestează împotriva acestor taxe pe care le consideră prohibitive. Deși sumele datorate ar urma să fie replătite după absolvire, oponenții triplării taxelor susțin că ele vor descuraja pe mulț

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 13 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles

News.ro acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din oraş, a anunţat marţi Pentagonul, transmite AFP. Preş

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 22 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°