Indemnizaţia de şomaj va reprezenta, începând cu anul viitor, 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 lei, aceeaşi modificare de calcul urmând să fie aplicată şi pentru absolvenţii care vor primi ajutor de şomaj.
Noul sistem de calcul va fi aplicat de la 1 ianuarie 2011, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Actul normativ stabileşte că indemnizaţia de şomaj va reprezenta 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, şi nu 75% din salariul de bază minim brut pe ţară.
La suma rezultată se va adăuga, ca şi în prezent, un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.
În acelaşi timp, pentru absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ care primesc ajutor de şomaj, indemnizaţia va reprezenta 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, şi nu jumătate din salariul minim, ca în prezent.
Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti - cu excepţia indemnizaţiei de şomaj - suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei.
Documentul mai stabileşte că persoanele al căror drept la indemnizaţie de şomaj a fost stabilit înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei beneficiază de acest drept în cuantumul aflat în plată la această dată. Persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj, iar repunerea în plată a acestui drept se realizează ulterior datei de intrare în vigoare beneficiază de dreptul la indemnizaţie de şomaj în cuantumul astfel cum a fost stabilit şi, după c