Antrenorul Mediaşului a afirmat că în întâlnirea cu Universitatea îşi doreşte toate cele trei puncte, dar s-ar mulţumi şi cu o remiză, catalogând echipa oltenilor ca fiind talentată, dar imprevizibilă, cu evoluţii oscilante.
- Gaz Metan, echipă din partea a doua a clasamentului campionatului trecut, a ajuns acum, după 16 etape disputate, o candidată la cupele europene, cum se explică saltul?
- După locul 10 din ediţia trecută, acum ne-am stabilit, ca obiectiv, locurile 1-8...
- Sunteţi în grafic!
- Da. Ziceţi că am fi o candidată la cupele europene? Nu prea cred. O să ne batem pentru poziţiile 7-10, cam aşa cred. Acesta ar fi, în opinia mea, obiectivul realist al echipei mele.
Craiova joacă bine în deplasare
- Reveniţi acasă după două partide în deplasare, cu rezultate aproape istorice: victorie în Ghencea, punct în Gruia, în faţa „campioanei en-titre“. Cum credeţi că va fi meciul cu Universitatea Craiova?
- Noi, în deplasare, am jucat foarte bine. Partida cu Craiova va fi foarte grea. De ce? Universitatea joacă foarte bine în deplasare, iar noi am mai cedat puncte acasă. În plus, în acest meci de luni noi avem probleme de lot - patru suspendaţi, trei accidentaţi.
- Care-i situaţia jucătorilor care au trecut prin curtea Universităţii - Silvăşan, Miclea, Hoban?
- Silvăşan şi Hoban sunt nerefăcuţi, în timp ce Miclea este în lot, dar nu a prins, deocamdată, primul „11“.
- Universitatea, după ultima înfrângere acasă, 1-2 cu Bistriţa, vine la Mediaş pentru recuperarea punctelor pierdute!
- Şi noi tot aşa am procedat!
- Vă temeţi de cineva anume de la Universitatea?
- Nu pot să zic că mă tem în mod deosebit de cineva anume. Mă tem de echipa Universitatea.
Există altă organizare a Ştiinţei cu Piţi
- Cum aţi caracteriza echipa din Bănie la momentul acesta?
- Univ