Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş va organiza, vineri, la Timişoara o nouă bursă a locurilor de muncă. Se anunţă a fi disponibile peste 600 de locuri de muncă. Potrivit reprezentanţilor A.J.O.F.M. Timiş, la ultimul eveniment de acest gen, care a avut loc în luna septembrie, s-au prezentat circa 2.000 de şomeri, dintre care, la final, doar 300 au încheiat contracte de muncă cu angajatorii participanţi.
Locuri de muncă pentru timişeni
Pentru o mai bună cunoaştere a cererii şi ofertei de forţă de muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş în colaborare cu Centrul de Formare Profesională a Adulţilor R&B Consulting S.R.L. organizează, în 26 noiembrie, o nouă Bursă a locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului, de pe strada Arieş, din Timişoara, între orele 8 şi 16. La bursă vor participa peste 20 de angajatori, care pun la bătaie locuri de muncă din toate domeniile. “În cadrul bursei vor fi oferite peste 600 locuri de muncă, atât pentru absolvenţii de studii superioare, cât şi pentru muncitori necalificaţi”, spune Florin Unguraş, consilier superior în cadrul A.J.O.F.M. Timiş, care îşi exprimă speranţa că participarea va fi cât mai numeroasă.
Potrivit acestuia, la ultimul eveniment de acest gen au participat aproape 2.000 de persoane, dar la final, nici un sfert dintre aceştia nu au reuşit să intre într-o colaborare. Numărul celor care şi-au găsit un loc de muncă pe măsura pregătirii sau a aşteptărilor a sărit puţin peste 300. Florin Unguraş afirmă că, la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, care a avut loc în luna septembrie, s-au prezentat 1.936 de persoane, dintre care 1.279 erau absolvenţi de studii superioare. La final au fost selectate 143 de CV-uri, iar până în 24 octombrie, ultima raportare, au fost încheiate 304 contracte de muncă, dintre care 238