Scriitorul şi-a povestit la "Cafeneaua critică" întreaga viaţă, de la anii idilici ai copilăriei, curmată brusc de deportarea în Transnistria, până la exilul american. Sursa: VLAD STĂNESCU
"Nu cred că aş fi fost un scriitor mai bun, dar, fără îndoială, sunt mai important decât dacă aş fi rămas aici." Este aprecierea pe care Norman Manea însuşi a făcut-o asupra destinului său, parafrazându-l pe Eugene Ionesco, în cadrul unei întâlniri cu cititorii săi, la "Cafeneaua critică", găzduită de Club Control.
În ultima zi a vizitei sale în România, scriitorul evreu de origine română, stabilit de peste 20 de ani în Statele Unite, a răspuns provocării lui Ion Bogdan-Lefter, amfitrionul "Cafenelei critice", de a vorbi despre sine. Rezultatul a fost o variantă revizuită, orală, a "Întoarcerii huliganului", considerată de majoritatea criticilor cea mai bună carte a sa.
Într-un exerciţiu de imaginaţie, Norman Manea a arătat şi ce ar fi fost astăzi dacă nu ar fi ales, în 1986, calea exilului. "Cum m-aş fi descurcat dacă aş fi rămas în România? Maximumul la care puteam râvni era să fiu redactor la revista «22», dacă m-ar fi acceptat", a spus Norman Manea.
"Exilul a fost o traumă privilegiată"
Atmosfera irespirabilă din România anilor ’80 l-a făcut să cedeze, după patruzeci de ani de "fericire obligatorie" trăiţi sub comunism, în care s-a îndârjit să nu emigreze, în pofida dorinţei părinţilor şi graţie ataşa mentului, nedezminţit nici astăzi, faţă de limba română.
Astfel, la 50 de ani a luat-o de la capăt, plecând iniţial în Germania, unde a avut şansa de a i se traduce o carte în 1987, cu recomandarea celebrului scriitor Heinrich Boll. A fost, practic, paşaportul pentru in trarea în literatura occidentală.
Primind o bursă Fullbright la Universitatea Catolică din Washington, Norman Manea s-a stabilit, la scu