Atacantul adus de la Unirea explică de ce suporterii din Ghencea nu acceptă decît victorii şi dezvăluie de ce orice jucător trebuie să suporte criticile lui Becali
Are noroi pe picioare, pe tricou, dar şi pe păr. Se vede că e un jucător căruia îi place jocul aerian chiar şi la şedinţele de pregătire. Marius Bilaşco tocmai a terminat antrenamentul. "Vin în 20 de minute, că mă duc şi la o mică refacere". Ajunge peste 40 de minute, îşi aranjează părul în geamul jeep-ului său, după care se aşază pe scaun şi vede carneţelul reporterilor. "Întrebările alea sînt toate pentru mine? La cele care nu vreau, nu răspund". Urmează o discuţie liberă de fix 24 de minute, în care "Bilă" dă cărţile pe faţă despre diferenţa dintre Steaua şi Urziceni, dintre Lăcătuş şi Petrescu, dintre Becali şi Bucşaru, nici o întrebare nefiind pînă la urmă refuzată sau driblată.
- Marius, e frumos sau e greu să fii fotbalist la Steaua?
- Întrebaţi-i pe toţi copiii de mingi din România unde vor să evolueze cînd se fac mari şi fără excepţie vor răspunde că la Steaua! Cînd ajungi să joci în Ghencea, atingi nivelul maxim în România pentru că e un club emblematic, cel mai cunoscut, cel mai titrat.
- Deci e total diferit faţă de ce era la Urziceni, nu?
- E ceva nou. Steaua e o echipă cu un nume mult peste Unirea, care are în spate mult mai mulţi suporteri, dar şi presiune incomparabil mai mare. Toate aceste lucruri au fost nişte necunoscute pentru noi, cei care am venit de la Urziceni, însă cu ajutorul celor de aici încercăm să înţelegem ce înseamnă fenomenul Steaua.
- Şi care e prima concluzie pe care o tragi?
- Că publicul e pretenţios şi e aşa deoarece a fost învăţat cu rezultate senzaţionale, cu performanţe mari de tot. Aici, cei din tribună nu acceptă nici un alt rezultat în afara victoriei şi asta meci de meci. Tot acest cont
