Am făcut primii paşi în Europa cu tălpile pline de noroaie, aruncând zoaiele în faţa porţii, spălându-ne la lighean şi cărând găleţi sau bidoane cu apă, uneori chiar de la kilometri distanţă. Apă din fântâni sau cişmele, de multe ori plină de impurităţi sau substanţe poluante, apă care, în anumite comunităţi, a produs de-a lungul anilor grave probleme de sănătate.

Europa ne-a acceptat aşa, aproape primitivi la capitolul reţele de apă şi canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, dar în acelaşi timp ne-a pus şi condiţii ce ţin de asigurarea unui minim de confort şi siguranţă populaţiei dar şi de protejarea mediului. Nu-i vorbă, ne-a dat şi bani, ne-a pus la dispoziţie şi instrumente speciale de atragere a acestor fonduri, dar, vorba românului: "Dumnezeu îţi dă, da' nu-ţi pune şi-n traistă". Mai precis, acolo unde autorităţile locale s-au zbătut şi au arătat interes pentru aceste aspect, lucrurile au mers bine, iar acolo unde nu, cetăţenii încă mai cară apă, încă îşi mai aruncă lăturile-n stradă, încă îşi mai fac nevoile în WC-urile din fundul curţii.

Brăila este un oraş "aproape primitiv" din multe puncte de vedere, aşa că nu trebuie să ne mire că, şi sub acest aspect, locul ocupat în ierarhia naţională nu este unul de care să fim mândri. De făcut s-a făcut câte ceva, trebuie să recunoaştem, însă prea puţin şi mult prea încet. Cu paşi de melc am construit canalul colector - lucrare începută în anii '90 şi abia finalizată - , la staţia de epurare abia se vede ce s-a lucrat, deşi obiectivul trebuia finalizat încă din 2008, iar despre reţeaua de canalizare şi apă potabilă din cartierele de la periferie, ce să mai vorbim! Doar locuitorii acelor zone ştiu ce şi câte au îndurat în cei 5 ani în care "Athena" a făcut legea pe străzile lor.

Doar că, lucrările odată încheiate, oamenii au uitat. Au uitat şi de noroaie, şi de inundaţiile generate