Deşi în ultimii ani au fost cercetaţi pentru corupţie mii de poliţişti, foarte puţini dintre aceştia au fost condamnaţi la închisoare. Cele mai multe dintre dosare trenează în diferite stadii ale anchetelor, unele au ajuns chiar să se judece la instanţe, dar nu s-au soldat până acum cu soluţii definitive.

Lipsa de eficienţă a sistemului judiciar românesc, din acest punct de vedere, a condus la apariţia unor situaţii paradoxale. Corupţia de tip "moguli oficiali" şi nu luaţi expresia ca atare, mogulii nu sunt numai în presă - este generalizată şi diversă, implicând mii de monopoluri descentralizate, mai mici sau mai mari. Disciplina de partid din ce în ce mai slabă din instituţiile statului permite nucleelor de la toate nivelurile, care deja se bucură de privilegii considerabile, să acumuleze şi să exploateze grade de putere ce devin, la rândul lor, căi importante către îmbogăţire. În mod ironic poate, capacitatea de a exploata fără constrângeri o astfel de putere ar putea funcţiona ca un soi de mecanism de angajament care constă în faptul că un funcţionar corupt e liber să negocieze propriile afaceri. Totuşi, lipsa alternativelor înseamnă că aceia care nu sunt dispuşi să intre în joc sunt incapabili să ia măsuri de contracarare. Aşa că totul funcţionează după o singură regulă: ori la bal ori la spital.

O anumită formă de corupţie constă în darea sau luarea de mită în mod făţiş. Însă oficialităţile fac adeseori afaceri pe ascuns. În astfel de cazuri, problema nu e doar îmbogăţirea ilicită, ci echilibrul puterilor, acuzaţiile de corupţie devenind arme în cadrul acestui lupte pentru supremaţie.

După cum sugerează noţiunea de "moguli oficiali", corupţia din România a fost influenţată în primul rând de puterea politică necontrolată şi iresponsabilă, de instituţiile ajunse la o slăbiciune cronică şi de liberalizarea economică într-un cadru de