Continuu. Ca-n bancurile cu "lupta de clasa". Se poarta duelurile: in sabii sa ne taiem, ori in valeti sa ne ucidem. Cum duelurile la noi au fost mai degraba in filme si carti, lumea buna neavand insomnii legate de onoare si demnitate, au ramas sa se incaiere interpusii in numele jupanilor.
Mariile Lor sunt prea prinse cu inaltele daraveri de stat ca sa incruciseze spadele ori sa se ia la lupta dreapta. Si nu de azi de ieri. Fisa lor identitara e marcata cica de lipsa barbatiei si a codurilor cavaleresti feudale.
Chestia cu barbatia s-ar putea sa-i supere pe impricinati, de aceea ar fi bine sa numeasca ei tipul dusmanilor politici care, in loc sa se ia cinstit la tranta pe toloaca, ori sa se ciuruiasca dupa gust, sar tateste cu gura unii la altii. Se tot ameninta de vreo 20 de ani, iar tara au uitat-o in letargie.
Fenomenul scoaterii la lupta a servitorilor nu e nou. S-a practicat in antichitate, cand osti, precum ceata lui Papuc Hogea Hogegeanu, alcatuite din sclavi si liberti, erau sacrificate primele, ca sa nu se expuna ei, maiores terrae.
Desi era de rasul lumii, dupa cum s-a vazut si-n Tiganiada lui Budai-Deleanu, tactica s-a perfectionat in Al Doilea Razboi: comandantii sovietici ii trimiteau pe front pe toti cei ostracizati de bolsevici. Se zice ca nici ai nostri n-ar fi facut rabat.
Numai ca ostile cu palose si puscoace au pierit in negura istoriei, litigiile rezolvandu-se azi preponderent prin asezare la masa tratativelor. Nu si in politichia romaneasca, unde, daca galceava ori manipulare nu e, nimic nu e.
Nu existi ca partid, nici ca boier politic, daca nu-ti mani sfetnicii la hartuiala pe ecran. Momentan, duelurile au loc intre Guvern si Parlament, ca florete folosindu-se asumarile repetate ale legilor educatiei, salarizarii "unice". In replica, martorul neutru, CCR, ii declara touche
