Pentru că nicio persoană nu s-a arătat interesată să participe la licitația pe care a programat-o Direcția Finanțelor Publice din Caraș-Severin, cei de la fisc au amânat-o. La a doua strigare, tablourile vor fi mai ieftine cu 25%. Așa că, iubitorii de artă ar trebui să fie cu ochii pe site-ul celor de la fisc, să nu rateze noua dată.
Cele 20 de tablouri ale pictorilor reșițeni vor fi vândute la un preț mai mic cu 25%, față de cel anunțat inițial ca fiind cel de pornire, de 2.300 de lei. „La Direcția Finanțelor Publice Caraș-Severin, potrivit procedurii, ar fi trebuit să se înscrie doritori care să participe la licitație, dar nu a venit nimeni.
Legea spune că trebuie organizată o nouă licitație”, a declarat Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al DGFP din județ. Dacă nici a doua oară nu se înscrie nimeni, pictorii mai au o șansă să își achite datoriile către stat, la o a treia licitație, unde prețul va fi redus la jumătate.
Pictorii știau rezultatul
Președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Ion Bobeică se temea chiar de ieri că nimeni nu va fi interesat să facă astfel de investiții, pe timp de criză. „Mi-e teamă că nu vor fi suficienţi solicitanţi“, a declarat ieri artistul Ion Bobeică, pentru „Adevărul de Seară Reșița”. Datoria Uniunii către fisc se apropie de 40.000 de lei.