Cu 80 de ani în urmă, în toamna lui 1930, Iosif Stalin a impus o politică ce a schimbat cursul istoriei şi a dus la zeci de milioane de morţi, de-a lungul deceniilor, în întreaga lume. Într-o campanie importantă şi violentă de „colectivizare“, el a adus agricultura sovietică sub controlul statului. Stalin a continuat colectivizarea, în ciuda rezistenţei masive care a urmat cînd autorităţile sovietice au încercat prima oară să introducă această politică, în primăvara precedentă. Conducerea sovietică s-a bazat atunci pe împuşcări şi deportări în Gulag, pentru a se impune în faţa opoziţiei. Totuşi, cetăţenii sovietici au rezistat în număr mare; nomazii kazahi au fugit în China, ţăranii ucraineni – în Polonia.

În toamnă, împuşcările şi deportările au continuat, fiind completate de constrîngerea economică. Ţăranii erau supuşi unor taxe pînă intrau în sistemul colectiv, iar fermelor colectivizate li s-a permis să ia în stăpînire seminţele pentru semănat ale ţăranilor, folosite pentru a planta recolta de anul următor. Odată ce sectorul agricol al URSS a fost colectivizat, a început foametea. Privîndu-i pe ţărani de pămîntul lor şi transformîndu-i de facto în angajaţi ai statului, gospodăriile agricole colective i-au permis Moscovei să controleze atît oamenii cît şi producţia lor. Dar control nu înseamnă creaţie. S-a dovedit imposibil să-i transforme pe nomazii Asiei Centrale în fermieri productivi, într-un singur sezon de cultivat. Începînd cu 1930, aproximativ 1,3 milioane de oameni au murit de foame în Kazakhstan, în timp ce culturile lor sărăcăcioase erau revendicate conform directivelor centrale.

DE ACELASI AUTOR Holocaustul: realitatea ignorată Vest-europenii mai au încă de învăţat de la est-europeni În Ucraina, recolta nu a corespuns aşteptărilor, în 1931. Motive erau nenumărate: vremea neprielnică, vietăţi dăunătoare, lipsa forţei animale, după ce ţ