Ne-a mers prost anul ăsta. Şi când spun asta, mă refer la noi toţi, de la miliardari la pensionari.

Fireşte, cu cât veniturile noastre sunt mai mici, cu atât mai prost ne-a mers. Poate că la o avere de zece milioane de euro pierderea a două-trei nu înseamnă o înrăutăţire a vieţii - căci tot un trup ai şi tu ca şi ultimul dintre oameni, tot o gură şi tot un stomac. Dar când ai avut zece milioane de lei vechi pe lună şi din ele ţi-au dispărut patru, problema e mare şi gluma se îngroaşă. E şi greşit să spui atunci doar că ţi-a scăzut nivelul de trai: de fapt, simţi că nu se mai poate trăi.

Ne-am scufundat din nou în sărăcie, ne-am întors în anii ’90, după ce câţiva ani am crezut că va fi mai bine. Nu ştiu ce s-a făcut bine şi ce s-a făcut rău în guvernarea Tăriceanu, dacă a crescut economia sau doar s-au mâncat economiile statului. Nu mai sunt sigur de nimic. Dar ştiu că aproape fiecare dintre noi am respirat puţin mai uşor cam între 2007 şi 2009, după care speranţele noastre s-au ruinat iarăşi. Naiba ştie, poate că guvernul Boc face ce trebuie făcut, pe când guvernul Tăriceanu a făcut prostii. Dar omul de rând (şi, când e vorba de buzunar, toţi suntem oameni de rând) vede că sub Tăriceanu a trăit mai bine şi sub Boc trăieşte prost şi din ce în ce mai prost.

Poate că e doar o iluzie, poate că altele sunt condiţiile, poate-ar trebui să vedem mai departe de lungul nasului. Da, dar în primul rând trebuie să trăim. Burta nu are ferestre şi nu cunoaşte legile economice. N-o putem convinge cu statistici, discursuri şi promisiuni. Pentru moară e bine când macină şi e rău când nu macină.

Ni s-au redus salariile cu 25 la sută. Cu sporuri desfiinţate cu tot, la care mai adăugăm creşterea TVA, am ajuns cu salariul cam la jumătate. Chiar presupunând că am acceptat din solidaritate socială acest imens sacrificiu (deşi nu ne-a întrebat n