Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Obiecte geto-dacice expuse la Complexul „Iulian Antonescu“

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Peste 300 de exponate scoase la iveală în comuna Răcătău pot fi admirate zilnic între orele 9.00 şi 17.00, la un tarif modic.

Elevii şi studenţii care îndrăgesc istoria poporului român sunt aşteptaţi atât sâmbătă, cât şi duminică la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău pentru a vedea colecţia de obiecte descoperite într-o aşezare cu morminte geto-dacice.

Sub genericul „Tamasidava“, expoziţia adună peste 300 de piese de diferite dimensiuni. „Săpăturile la aşezarea geto-dacică s-au efectuat între 1967 şi 1997, iar la tumul între 1998 şi 2002 de către mine, Vasile Ursache şi Viorel Căpitanu la situl arheologic din comuna Răcătău. Este pentru prima dată când expunem obiectele“, a precizat Lăcrămioara Istina, muzeograf arheolog.

În sală sunt expuse pentru vizitatori amfore, podoabe de sticlă, ceramică şi săgeţi. În ceea ce priveşte ceramica pot fi admirate vase de lut lucrate la mână şi la roată cu diverse motive decorative.

Expoziţie cu rol educativ

„Am adus pentru public o expoziţie nouă pentru a le oferi oamenilor ocazia de a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale. Îi aşteptăm pe vizitatori de marţi până duminică între orele 9.00 şi 17.00“, a declarat Teodosia Rotaru, şef de secţie la muzeul de istorie.

Cei care au vizitat deja expoziţia spun că au rămas impresionaţi. „E ceva extraordinar. În general, putem admira piesele în albume sau manuale. Faptul că le putem vedea cu ochii noştri e ceva nemaipomenit“, a spus Iulian Achiţei, elev. Cei interesaţi de expoziţie trebuie să ştie că preţul unui bilet de intrare costă 4 lei. Expoziţia va putea fi admirată până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 34 minute
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum o ora
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum o ora
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 4 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 2 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 5 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Sfântul Ștefan, celebrat pe 27 decembrie. Peste jumătate de milion de români sărbătoresc onomastica

Ziare.com acum 4 ore
Peste jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica, vineri, 27 decembrie, de Sfântul Arhidiacon Ştefan. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei, este vorba despre 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. La bărbaţi, ce

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°