Unul dintre stereotipurile pe care eu le-am învăţat la şcoală este că românii sînt un popor de oameni primitori, toleranţi, care întorc mereu şi celălalt obraz, fiind dotaţi cu o empatie deosebită ce le permite să îi înţeleagă şi să îi accepte pe toţi ceilalţi, în aproape orice situaţie. Evident, reflexul imediat este să spui că aceasta face parte din educaţia socialistă de care am avut parte în anii 1970-1980, într-o societate ce propovăduia superioritatea sa asupra celorlalţi, dar pedepsea aspru orice abatere de la norme morale şi comportamente extrem de stricte, dovedind intoleranţă în însăşi esenţa sa. În ipoteza că în anii 1980 am fi avut un regim politic şi un mod de a organiza ţara care au fost mai degrabă intolerante, să fi fost aceasta doar reflexul societăţii totalitare? Sau să ni se fi potrivit totalitarismul tocmai pentru că noi, de felul nostru, am fi intoleranţi?

Este greu să răspunzi pe scurt unei astfel de întrebări, însă îmi propun să ofer cîteva repere ce ne pot ajuta să ne evaluăm mai corect trecutul, să descifrăm prezentul şi să ne întrebăm despre ceea ce ne rezervă viitorul fiind ceva mai bine informaţi. În cele ce urmează, îmbin frînturi de teorie sociologică, cu validări empirice ale acesteia provenite din întîmplări anecdotice şi din date de sondaj (culese în cadrul sondajelor valorilor sociale). Acestea din urmă sînt interesante prin faptul că acoperă cîteva momente-cheie: începutul şi apoi sfîrşitul anilor ’90, apoi 2005 şi 2008, permiţînd evaluarea dinamicii toleranţei la români. În plus, fiind parte a unor cercetări internaţionale, ne permit să ne comparăm cu alţi europeni. Din păcate, nu dispunem de date mai recente, nereuşind să colectăm (încă) suficiente fonduri pentru a realiza şi la noi cercetarea ce se desfăşoară în 2010-2011 în majoritatea ţărilor europene.

Cu negrul la plajă

Una din primele mele aminti