Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaudeamus bate criza

Publicat in Observator Cultural, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Se pare că previziunile pesimiştilor care nu credeau să mai vadă uriaşul spaţiu de la Romexpo suprasaturat de cumpărători de carte nu s-au adeverit. Deşi cu un program care i-a dezorientat pe mulţi anul acesta, fără a fi tocmai în favoarea vînzării de carte, căci începînd joi, 18 noiembrie, Tîrgul s-a încheiat luni, la ora 16.00, Gaudeamusul a reuşit să atragă, cel puţin în zilele şi la orele de vîrf, nu numai cititori, dar şi cumpărători de carte, sîmbătă şi duminică fiind aproape imposibil de pătruns în zonele unde se lansau cărţile-vedetă de anul acesta. Cu reduceri modice (în general, editurile mari, deşi unele dintre acestea au venit şi cu oferte tentante de tipul 10 lei un volum) sau generoase (acestea, în general, la cărţile apărute mai demult), editurile au făcut ce-au făcut şi, în îndelung trîmbiţata criză, au reuşit să-şi atragă din nou clienţii, de toate vîrstele, profesiile şi gusturile literare. Surprizele nu au fost puţine, atît în ceea ce priveşte literatura română, cît şi cea străină, numele importante ale literaturii contemporane putînd fi auzite în toate cele cinci zile ale Tîrgului. Cu o copertă ce o reproduce pe cea iniţială, volumul poeţilor „tineri şi furioşi“ ai generaţiei ’80, Aer cu diamante, reunind poeme de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Ion Stratan şi Florin Iaru, cu ilustraţiile lui Tudor Jebeleanu, a fost una dintre cărţile-vedetă, care a adunat o mulţime de pasionaţi de poezie la standul Editurii Humanitas, dornici să obţină autografe şi să le vorbească poeţilor preferaţi. Tot la Humanitas s-au lansatJurnalul esenţial al Monicăi Lovinescu, Cartea întrebărilor, ultimul volum al Ioanei Pârvulescu, Literatura şi artele în România comunistă 1948-1953 de Cristian Vasile, dar şi CD-ulIstanbul – Din creaţia muzicală a lui Dimitrie Cantemir în interpretarea lui Jordi Savall, pentru cei dornici de a descoperi cum suna muzica veacul

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 12 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum o ora
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 9 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 10 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 12 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°