Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi gemeni în vârstă de 7 ani au nevoie de o operaţie vitală

Publicat in Jurnalul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Niculina Mîndricel îşi creşte singură cei trei copii, în comuna Cislău, satul Buda-Crăciuneşti, judeţul Buzău. Doi dintre ei, gemeni, au împlinit 7 ani şi au un grad ridicat de han­dicap psihic şi locomotor. Nicolae a primit diagnosticul de „paralizie cerebrală, displegie spastică”, iar Elena Georgeta – „paralizie cerebrală, forma dipareză spastică”. Mama celor doi copii bolnavi spune: „Venitul familiei noastre este foarte modest, soţul m-a părăsit, iar condiţiile materiale de care dispun sunt de­o­sebit de precare. Gradul ridicat de han­dicap al celor doi copii presupune acor­darea unor în­grijiri cu totul speci­ale şi mă împiedică să-mi caut un loc de muncă pentru a-mi spori veniturile”. Ni­colae şi Elena au fă­cut fizioterapie de­con­tracturantă, ki­ne­to­terapie, ergote­ra­pie pentru precizia gesticii uzuale şi co­ordonare oculo-ma­nuală, infiltraţie cu toxină botulinică, cu­re sanatoriale la Te­chir­ghiol şi Gura Ocniţei. În februarie 2010, copiii au fost operaţi prin metoda „miofibrotomie subcutanată pe etape după metoda profesor Ulzibat” la o cli­ni­că din Chi­şi­nău, Re­pu­blica Mol­do­va. Acum sunt în clasa I, învăţătoarea vine de două ori pe săp­tă­mâ­nă acasă şi îi învaţă să citească şi să scrie. „Au luat de câteva ori calificativul «foarte bine»„, spune cu speranţă în glas mama.

Evoluţia după operaţie a fost mulţumitoare, dar băieţelul şi fetiţa au nevoie de o nouă intervenţie chirugicală, care a fost programată pentru februarie 2011. Costul celor două operaţii se ridică la 3.700 de euro, o sumă de neatins pentru o mamă care îşi duce, împreună cu fiii ei, traiul de azi pe mâine. „Într-o atare situaţie mă simt şi mă văd neputincioa­să. Nu pot să fac rost de o sumă atât de mare şi de aceea îi rog pe toţi cei care îmi pot acorda un sprijin financiar, oricât de mic, să mă ajute”, spune Niculina Mîndricel. Contul în care puteţi depune este deschis l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°