„Majoritatea elevelor şi elevilor veniţi la concurs purtau costum naţional. Unii l-au purtat în permanenţă, alţii numai la solemnităţi. Pe unii îi vedeai mereu în portul lor de acasă, în costumul lor regional, pe străzile capitalei; alţii au ţinut să poarte mîndria îmbrăcăminţii regionale numai la defilare sau la prilejuri solemne. (...) Costumele pe care le-am văzut au fost, cele mai multe, confecţionate în atelierele şcolii sau cumpărate la magazinele de artă naţională (...). Toate, însă, sau aproape toate purtau pecetea standardizării, adică a industriei. Erau nu costume naţionale, adică nu haine pure ale poporului, ci costume naţionaliste, semne ale unei mentalităţi a intelighenţiei noastre, a concepţiei despre neam a burgheziei intelectuale româneşti.“
Sîntem în 1938, la Sărbătorile Tinerimii Române, iar comentatorul este profesorul maramureşan Mihai Pop, cofondatorul Institutului de Etnografie şi Folclor şi directorul său de excepţie în anii deosebiţi ai comunismului. Şi Mihai Pop continuă:
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul „Tendinţa de a dispărea a costumului naţional este un fapt recunoscut de etnografi şi sociologi. Ea este strîns legată de fenomenul general al dezagregării vieţii săteşti. Sînt unele regiuni ale ţării unde nici nu mai există costum naţional. În altele, iarăşi, costumul naţional a devenit haina de sărbătoare a ţăranului, jachetul sau smochingul lui (...). Iarăşi, într-o întreagă parte a ţării, diferenţele regionale ale costumelor au început să dispară, impunîndu-se tot mai mult un costum naţional standard, provenind din cîteva ateliere de fabricare, deci un costum realizat prin mijloace industriale. În aceste locuri, ţăranii nu mai au conştiinţa diferenţierii sociale regionale (...). Această conştiinţă a rămas, însă, peste tot b
