Da, avem problemele noastre. Avem propria criză. Economică și politică. Propriile dureri de cap. Și propriile exerciții de supraviețuire. Dar asta tot nu explică dezinteresul general din ultimele zile. În care am avut ocazia să citim și să vedem mai multe știri și reportaje despre bombardamentele din Coreea ori despre scandalul cu prostituate de la Summitul NATO de la Lisabona, decât despre alegerile din Republica Moldova.
Neagu Djuvara sugera, în urmă cu o săptămână, că unirea cu Basarabia ar putea fi idealul național al unei generații. Din păcate idealul național al actualei generații e reprezentat de propria burtică. La care se adaugă tot felul de cauze derizorii ”cu și fără Iliescu”, ”cu și fără Băsescu”. Moldova a dispărut cu totul din discursul public la doar câteva săptămâni după aprilie 2009. Cel mai probabil, 90% dintre românii de dincoace de Prut habar nu au că în Republica Moldova au loc alegeri duminică. Iar unora probabil că nici nu le pasă. Politicienii autohtoni se fac că plouă. Știu că e un subiect care nu le-ar aduce voturi. Dimpotrivă, ar putea naște reacții negative de genul ”păi de Moldova ne arde nouă acum?”. Iar instituțiile media calculează cinic rating-ul: bombele coreene sunt mai ”spectaculoase”, prostituatele din Portugalia, mai ”incitante”.
Această nepăsare e mai mult decât nefirească. Și condamnabilă. E semnul unei națiuni în disoluție. A lipsei de viziune. A lehamitei generalizate. Și gustul cel mai amar vine de la faptul că, dincolo de Prut, mai sunt încă destui români care privesc înspre România cu speranță. Însă românilor ”de dincoace” le e frică. Le e frică și să se gândească la faptul că, la un moment dat, peste 5 ani, peste 10 ori peste 20 ani, România ar putea să fie, din nou, una singură.
Da, avem problemele noastre. Avem propria criză. Economică și politică. Propriile dureri de cap. Și propriile exerciți
