Rompetrol va continua să genereze pierderi la nivel de grup şi anul viitor, chiar dacă acestea se vor reduce de la 120 de milioane de dolari în 2010 la 40 de milioane de dolari, generate în principal de partea de rafinare, iar profitul ar putea apărea abia în 2012, susţine Dmitry Grigoryev, Chief Financial Officer (CFO) în Rompetrol Group, citat de Bloomberg.
Compania kazahă de stat KazMunaiGaz, unicul acţionar al grupului Rompetrol, presează compania să revină pe profit, în condiţiile în care împrumutul de un miliard de dolari primit de Rompetrol de la compania-mamă anul trecut trebuie returnat până în august 2011.
Rompetrol are în plan investiţii de 350 de milioane de dolari până în octombrie 2011 pentru modernizarea rafinăriei Petromidia şi creşterea capacităţii la cinci milioane de tone pe an. Grupul a reuşit totuşi să taie cheltuieli de 50-60 de milioane de dolari.
„Există anumite presiuni din partea acţionarului nostru, pentru recuperarea împrumutului pe care ni l-a acordat, să performăm mai bine decât o facem în prezent. Întrucât este o problemă gravă să investeşti şi să nu recuperezi investiţia, noi facem tot ce este posibil şi imposibil să ne îmbunătăţim rezultatele operaţionale", a spus Grigoryev.
Temerile kazahilor nu sunt însă recente. În vară, Kairat Kelimbetov, şeful fondului naţional Samruk-Kazyna, care controlează compania kazahă KazMunaiGaz, a declarat că ultimele achiziţii străine ale KazMunaiGaz, în special grupul Rompetrol şi o altă companie de distribuţie din Georgia, au fost o greşeală. În opinia reprezentantului Samruk-Kazyna, ar fi fost preferabil ca investiţiile companiei să se concentreze pe piaţa kazahă.
Ca răspuns la întrebările ziariştilor, care i-au cerut să comenteze aceste declaraţii, preşedintele KazMunaiGaz, Kairgeldy Kabyldin, a arătat că achiziţiile din afara ţării sunt parte a strategiei de dezvoltare