Blocat între imaginea de produs de excepţie al tinerei generaţii de politicieni - create în afara fostei nomenclaturi - la care aspiră neobosit şi ataşamentul nedisimulat faţă de statuia bolşevică din vitrina partidului pe care-l conduce, Victor Ponta a devenit un personaj inconsistent şi contradictoriu.

Însă paradoxurile atât de numeroase ce-i conturează profilul sunt, din nefericire, imperceptibile pentru un electorat amnezic şi neinstruit, cum e cel captiv al PSD. Doar ignoranţa şi cultura politică precară pot explica asimilările, fără discernământ şi fără interpretare, a imaginii de revoluţionar în fruntea maselor nemulţumite, de Che Guevara, sau a unor formule ca „dictatură" ori regim „fascist", când vine vorba de aprecierea actualei guvernări. Pe de altă parte, utilizarea repetată a unor astfel de sintagme este nefondată, dăunătoare şi absolut nefericită, întrucât coboară drastic nivelul dezbaterii în spaţiul public. Recenta caracterizare a Monicăi Macovei şi a lui Vladimir Tismăneanu drept „cei mai activi reprezentanţi ai Falangei Fasciste a lui Băsescu", într-o postare pe blogul personal, nu merită nici măcar replică.

Impune, în schimb, în mod obligatoriu, o reacţie pe fondul chestiunii. Interesant este că această strategie de comunicare nu este exersată doar de către Victor Ponta. Deputatul PSD mai mereu încruntat, Robert Negoiţă, pasionat, în timpul liber, printre altele, de Andreea de la Lehliu şi de Mihaela de la Feteşti, aprecia, cu câteva săptămâni în urmă, că „dictatura de azi e mai păguboasă şi mai fioroasă decât cea a lui Ceauşescu". De asemenea, senatorul demisionar din PDL, Georgică Severin, compara, zilele trecute, situaţia în care se află în prezent România cu cea din Germania anului 1933, sub Adolf Hitler. Şi exemplele pot continua. În plus, şi principalele televiziuni de ştiri contribuie, zi de zi, complice şi consistent, la creiona