Sorin Socol, căpitanul echipei naţionale de rugby a României, crede că "stejarii" pot câştiga fără probleme partida cu Uruguay, din a doua manşă a barajului de calificare la Cupa Mondială, doar dacă nu repetă greşelile din primul duel. Sursa: AGERPRES
"Trebuie să ne concentrăm mult în meciul următor, iar ca să nu avem probleme trebuie să nu mai facem aceleaşi greşeli pe care le-am făcut în meciul de la Montevideo", a spus Sorin Socol, care evoluează la formaţia franceză Section Paloise.
Partida România - Uruguay, manşa secundă a barajului de calificare la Cupa Mondială din 2011, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul "Arcul de Triumf", din Bucureşti. În meciul tur, disputat în urmă cu două săptămâni la Montevideo, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 21-21.
În cazul în care echipa României va obţine calificarea la Cupa Mondială din 2011, se va alătura reprezentativelor Argentinei, Angliei, Scoţiei şi Georgiei, în Grupa B a întrecerii din Noua Zeelandă.