Dupa sfirsitul articolului "Punctul Omega", de Tiberiu Brailean - publicat in "Ziarul de Iasi" din 28 mai 2008 - cititorii au fost indemnati sa-si spuna parerea. Imi permit sa fac uz de acest indemn si concomitent exprim regretul meu ca am dat doar acum, cu mare intirziere, de acest articol; sper insa ca aceste rinduri vor fi citite macar de autorul articolului cu pricina. Sincer sa fiu, este foarte deprimant sa fii confruntat in anul 10 al sec. 21 cu pareri expuse in acest text. De exemplu, se vorbeste despre o "inviere universala" (singura consolare ar fi ca termenul a fost pus intre ghilimele !), desigur fara vreun detaliu concludent. Se sustine ca existenta impune/admite cu necesitate un Dumnezeu. Ce intelege autorul prin "existenta"? Se refera la existenta sa personala, sau la existenta totalitatii, in sens ontologic? Prima eventualitate este consecinta unui proces biologic (act sexual) care a avut si are loc de cind exista materie vie pe planeta noastra. Acest proces nu dovedeste nici existenta, nici non-existenta divinitatii. A doua eventualitate, subiect foarte drag teologilor si credinciosilor radicali, duce inevitabil la intrebarea: "Cum se explica existenta acestei totalitati ?". Pentru orice om cu scaun la cap, in conditiile nivelului cunoasterii de astazi, la aceasta intrebare nu este posibil un raspuns. In schimb teologii dispun urgent de un raspuns: "Totalitatea a fost creata de Dumnezeu". Dar daca Universul nu poate exista fara sa fi avut o cauza (Dumnezeu in acest caz), atunci avem tot dreptul sa mutam intrebarea un "etaj" mai sus sub urmatoarea forma: "Cum se explica existenta lui Dumnezeu?". Daca gindim rational, ambele intrebari ramin fara raspuns iar Dumnezeu devine o necunoscuta in aceasta "ecuatie" lipsita de sens. Teologii si adeptii lor recurg la irational si raporteaza sec si fara mustrari de constiinta: "Dumnezeu este fara inceput", sau cev