După trei ani de chin prin Liga a III-a, în această vară, CF Brăila a urcat în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării, iar obiectivul pentru primul an de la revenirea într-o colectivitate de formaţii mult mai bine definite şi mai bine finanţate - Liga a II-a - era doar evitarea retrogradării.
Practic, însă, după primele etape, toţi au înţeles că echipa fanion a oraşului a luat bilete dus - întors în acest eşalon, chiar din primul sezon.
Realitatea obiectivă îi învăluie din ce în ce mai strâns atât pe jucători, cât şi pe cei din conducere, limitându-le tot mai mult mişcările. Nici jucătorii nu se descurcă în teren la acest nivel, nici conducătorii nu găsesc soluţii pentru ieşirea din acest clinci.
Cu toate acestea, la sfârşitul lunii septembrie, şefii clubului visau la cai verzi pe pereţi, altfel nu se explică de ce, în condiţiile în care, după cinci etape, cu toate că se afla pe ultimul loc, antrenorul Liviu Ciobotariu şi şeful CJ, Gheorghe Bunea Stancu, afirmau că Brăila va urca treptat-treptat în clasament, iar în retur se va cocoţa undeva în apropierea podiumului. Am putea spune că au fost doar vise sau, poate, cuvinte bine ticluite ca să mai calmeze un pic situaţia, dar adevărul este altul: s-a aruncat cu praf în ochi, iar această manieră de a dispreţui publicul pare a fi apanajul exclusiv al conducerii CJ.
Este cert faptul că Adelin Soare, şeful clubului şi subalternii săi fac încă experimente cu bani publici, iar soluţiile adoptate până în prezent au efecte similare cu multe alte experimente practicate de edilii oraşului pe banii cetăţenilor brăileni, contribuabili conştiincioşi şi mereu deziluzionaţi. Şefii CF-ului nu au învăţat nimic din experienţele altor formaţii care au promovat din Seria I a Ligii a III-a, echipe care au ajuns în Liga a II-a, dar care, până la urmă, nu au reuşit să-şi realizeze nici măcar