Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia Rom�niei, cea mai slabă din regiune

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 26 noiembrie 2010 ·

De la o zi la alta, tot mai mulţi specialişti spun că economia României este în colaps. Ultimul studiu realizat de institutul german ZEW şi Erste Group arată acelaşi lucru: din punct de vedere economic stăm prost. În momentul de faţă, România are cea mai slabă economie din regiune, reiese dintr-o analiză ZEW, în care au fost incluse şi Austria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Turcia. Vestea ceva mai îmbucurătoare este că aşteptările experţilor financiari chestionaţi s-au îmbunătăţit atât pentru România, cât şi pentru majoritatea ţărilor. Astfel, 47% dintre analişti spun că situaţia economică se va îmbunătăţi în următoarele şase luni, 37% nu se aşteaptă la nicio schimbare, în timp ce doar 16% dintre analişti afirmă că recesiunea se va adânci în România. Aşteptările privind ţara noastră sunt similare cu cele privind Polonia şi Ungaria. Pe de altă parte, estimările pentru cursul euro-leu indică stabilitate în următoarele şase luni: 43% dintre analişti nu văd vreo schimbare a cursului, o treime dintre experţi se aşteaptă la o apreciere a leului şi doar 23% pariază pe deprecierea monedei româneşti. Optimismul este cuvântul de ordine când vine vorba de bursă: 70% dintre analişti se aşteaptă ca indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti să crească în următoarele şase luni, în timp ce doar 18% se aşteaptă la contrariu. La sondajul ZEW, realizat în prima jumătate a lunii noiembrie, au participat 85 de experţi financiari.

Autori: A.B.

De la o zi la alta, tot mai mulţi specialişti spun că economia României este în colaps. Ultimul studiu realizat de institutul german ZEW şi Erste Group arată acelaşi lucru: din punct de vedere economic stăm prost. În momentul de faţă, România are cea mai slabă economie din regiune, reiese dintr-o analiză ZEW, în care au fost incluse şi Austria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi T

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum 2 ore
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier. Șase oameni au fost răniți

Libertatea acum o ora
Pe Valea Oltului, județul Vâlcea, traficul este blocat sâmbătă seara, în urma unui accident rutier între două autoturisme. Unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara șoselei, în urma impactului, relatează News.ro.

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

FOTO Adam Szalai, legenda Ungariei, s-a prăbușit pe marginea terenului » Momente cumplite la meciul cu Olanda, de la Amsterdam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, meci din runda 5 a Ligii Națiunilor. Adam Szalai (36 de ani), antrenorul secund al maghiarilor, cu 86 de selecții la echipa națională, s-a prăbușit pe gazon în minutul 8 al partidei de la Amsterdam. GSP vă va ține la curent cu toate noutățile cu p

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum o ora
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open

Mediafax acum 3 ore
„În competiţia speranţelor Aniela Tudor (Dinamo) s-a impus la sărituri şi bârnă, Adelina Ionescu ( Dinamo) la paralele, iar Ana Maria Mihăescu (Steaua) la sol”, a scris pe Facebook Federaţia Română de Gimnastică. În clasamentul cluburilor, după rezu

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 11 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
mie.

6°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

1°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
mie.

1°/10°
Timisoara
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°
mie.

2°/12°