Sub titlul "În Republica Moldova, legislativele sunt dominate de plictis şi dezgust după trei scrutine sterile", influentul ziar francez de seară Le Monde reaminteşte cititorilor săi contextul în care se derulează alegerile de duminică.
Sub titlul "În Republica Moldova, legislativele sunt dominate de plictis şi dezgust după trei scrutine sterile", influentul ziar francez de seară Le Monde reaminteşte cititorilor săi contextul în care se derulează alegerile de duminică.
Împotmolită din aprilie 2009 într-o criză politică, micuţa ex-republică sovietică a Moldovei tot nu reuşeşte să dea naştere unei majorităţi politice viabile, asta într-un context de apatie politică generalizată a populaţiei.
"Oare să spunem DA Europei" sau mai degrabă să alegem "victoria cu comuniştii"? Afişele electorale au reapărut peste tot în capitală iar tinerii sunt mobilizaţi de partidele politice ca să distribuie tracturi unor trecători ce par a circula însă complet indiferenţi pe străzile micuţului oraş cu alură provincială.
Această indiferenţă este însoţită de o polarizare a electoratului profund divizat între comunişti şi partidele reformatoare. În următoarele paragrafe, trimisa specială a ziarului Le Monde revine asupra ciocnirilor care au avut loc în Moldova după alegerile din primăvara anului trecut.
Opoziţia, regrupată în jurul unui nucleu de partide liberale, a reuşit atunci să împiedice de două ori alegerea unui preşedinte.
Dupà noile alegeri din iulie 2009, Alianta pentru Integrare Europeană a câstigat scrutinul dar nu atât de bine cât să reuşeascà să-l aleagă şi pe noul şef de stat. 16 luni mai târziu, paralizia în peisajul politic moldovenesc se menţine.
Referendumul convocat în septembrie pentru a scoate ţara din criză nu reglat deloc problema, ba dimpotrivă. Comuniştii, care au boicotat scrutinul, au repurtat o victorie prin nereprezentare.