Le Nouvel Observateur, 11 noiembrie
Le Nouvel Observateur şi Le Figaro îi consacră fiecare cîte un articol patroanei Institutului medico-legal din Paris, Dominique Lecomte, a cărei a doua carte, La Maison du mort, va apărea în curînd la editura Fayard. Ea însăşi parcă personaj de roman, Dominique Lecomte povesteşte cum e să trăieşti zi de zi printre cadavre şi, mai ales, cum reuşeşte să facă faţă durerii, deznădejdii şi lacrimilor celor vii, care şi-au pierdut fiinţele dragi.
Numărul celor care au un sfîrşit violent se ridică cam la 3000 în fiecare an (în capitala Franţei şi în împejurimi). Fie că este vorba despre crime, accidente, sinucideri sau decese suspecte, toate aceste cadavre ajung la IML.
De mai bine de douăzeci de ani, Dominique Lecomte examinează victimele şi a realizat în jur de 19.575 de autopsii.
„Mi-a plăcut întotdeauna să disec“, recunoaşte ea. O pasiune care a început, după mama sa, pe cînd avea 5 ani, şi pisica familiei, Ficelle, a omorît un şoarece. Fata l-a luat şi l-a deschis. „Am vrut, fără îndoială, să-l repar“, povesteşte cea care a devenit între timp o somitate în domeniul său, fiind chemată pentru misiuni şi în străinătate. În 1999, ea a fost mandatată de Tribunalul Penal Internaţional să intervină în carnagiul din Kosovo. „Multiplicarea imaginilor morţii în media te-ar putea face să crezi că omul de azi îşi gestionează mai bine raportul cu moartea, dar în realitate aspectul virtual al acestor morţi anonime nu-l face deloc să fie mai aproape de adevărata moarte.“
În societatea occidentală moartea e rejectată, adaugă Dominique Lecomte. De aceea, nu e uşor să faci trecerea între cei care pleacă şi cei care rămîn. „Sînt medicul morţilor, dar adaug întotdeauna că sînt şi medicul celor vii, care se confruntă cu moartea“, mărturiseşte autoarea.
Le Nouvel Observateur, 11 noiembrie
Le Nouvel Observateur ş
