"Asteptăm să ieşim din recesiune, dar criza va continua cu şomaj şi bani scumpi", este de părere Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, care a acordat un interviu pentru romanialibera.ro.
Expertul a atras atenţia asupra unui nou pericol care ar putea apărea la nivel mondial în cazul în care China ar intra în recesiune: "s-ar putea să vedem ce nu a văzut omenirea până acum".
Adrian Vasilescu este de părere că România a încălcat perceptul biblic cu cele 7 vaci grase şi 7 vaci slabe, care spune să strângi cureaua în anii bogaţi ca să ai rezerve în anii de secetă. "Nu am avut resurse adunate în anii celor 7 vaci grase în aşa fel încât când au venit anii celor 7 vaci slabe să avem cheag şi să reuşim să mergem înainte".
Adrian Vasilescu va participa vineri la conferinţa "Cum va depăşi România criza economică", organizată de România liberă.
"Ne-am dezvoltat din economisirea altora, nu a noastră"
Cum ar putea depăşi România criza economică?
Adrian Vasilescu: România poate depăşi criza economică pe două căi: prin muncă şi bani mai mulţi. Mai multă muncă performantă şi mai mulţi bani. De unde muncă performantă? Aceasta nu poate să vină decât din sursa internă. De unde mai mulţi bani? Ştim de foarte multă vreme ca România este dependentă de capital străin. Încă din a doua perioada a secolului a XIX, din primii ani ai secolului XX, din perioada interbelică şi chiar din toată perioada lui Ceauşescu.
Tot ce s-a realizat important în perioada aceasta şi în industrie şi în alte domenii, precum serviciile, s-a realizat cu împrumuturi străine. Când Ceauşescu s-a enervat inutil şi a zis că dă înapoi împrumuturile străine ce s-a întâmplat în realitate? Acesta s-a lăudat în '89 că a scăpat de toată datoria străină, însă aceasta după o terapie de şoc de 10 ani şi după ce a făcut praf toată industria pe care