De la câteva sute la câteva mii de oameni au aşteptat la uşile marilor magazine ora deschiderii, pentru a beneficia de preţuri reduse - pe care firmele le privesc ca aducătoare de venituri sporite în 2010, nicidecum de pierderi
Nici nu a apucat să se încheie "Ziua Recunoştinţei", că milioane de oameni din toate colţurile Americii erau deja aşezaţi la cozi, pentru a prinde un loc în faţă la magazinele favorite, pentru a prinde oferte "door busters" - adică preţuri atât de mici, astfel încât clienţii aproape că "sparg uşile".
La miezul nopţii, cumpărătorii au dat buzna pentru a intra într-unul dintre cele 4.000 de magazine Wal-Mart (cel mai mare retailer mondial), în timp ce reţeaua de magazine de jucării Toys R Us avea deschis de la 22:00 p.m. Prima astfel de devansarea din istoria companiei a fost o bună strategie, a declarat satisfăcut CEO-ul, Gerald Storch, potrivit CNNMoney.com
"Primesc informaţii din toată ţara că sunt cozi de 500 până la 1.000 de oameni la fiecare dintre magazinele Toys R Us", a spus Storch. Chiar şi în cazul unui mare magazin regional, North Point Mall, din Alpharetta (statul Georgia), s-a constatat "cea mai bună prezenţă a cumpărătorilor înregistrată vreodată", a spus directorul general Nick Nicolosi.
Cumpărători mai "strategici" şi mai puţin "impulsivi"
Faţă de alţi ani, primele ore ale maratonului de shopping din "Vinerea Neagră" au dat impresia că americanii şi-au creat o "strategie" în asaltul asupra magazinelor, în loc să se manifeste "impulsiv", crede Marshal Cohen, analist al sectorului retail de la NPD Group.
"Pentru că magazinele şi-au programat deschiderea de Black Friday de la miezul nopţii până la 05:00 a.m., aceasta i-a ajutat pe cumpărători să îşi programeze mişcările", adică de a da mai multe raiduri, prin magazine diferite, a constatat Cohen. Cumpărătorii "şi-au făcut temele legat de cine are