Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii pentru reparatii la zidul Cetatii sunt asteptati din 2008

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 26 noiembrie 2010 ·

- Economic - nr. 680 / 26 Noiembrie, 2010 In ultima perioada s-a raspandit, cu sprijinul larg al presei locale, zvonul cum ca Sighisoara ar fi in pericol sa fie scoasa de pe lista Patrimoniului Mondial, motiv pentru care ar fi monitorizata de UNESCO. S-a mai spus apoi ca municipalitatea sighisoreana trebuie sa fie sesizata de... Obama, vizavi de starea Cetatii Medievale, ca nu are proiecte pentru finantare depuse - apoi s-a revenit spunandu-se ca acestea ar exista, dar ca ar fi fost depuse prea tarziu - ca nu s-ar fi facut investitii in Cetate etc. Iata care este raspunsul nostru: S-au depus proiecte pentru finantare, pentru restaurarea si conservarea Cetatii Medievale in termenul stabilit, dar, din pacate, aflate pe lista de rezerva "din lipsa de fonduri". Alte fonduri, insa, au aparut ca prin farmec, cand a venit vorba de Rupea, Targu-Mures sau Brasov. Monitorizarea tuturor monumentelor UNESCO face parte din politica organizatiei si se intampla la fiecare doi ani _ ultimul raport de monitorizare a fost in 2010, iar urmatorul va fi in 2012. • Investitiile de peste 6 milioane de euro derulate in Cetate s-au facut din bugetul local si din imprumuturi, deci nu de la bugetul de stat • 100.000 de lei alocati de la bugetul de stat in anul 2007 au fost utilizati pentru repararea in regim de urgenta a zidului Cetatii prabusit in apropierea Turnului Fierarilor in primavara lui 2005 • Din pacate, nu am avut niciun fel de sustinere la Bucuresti pentru aprobarea finantarii proiectelor depuse in ultimii doi ani, proiecte ample care, reamintesc cu aceasta ocazie, vizau turnurile si zidurile Cetatii Medievale, precum si amenajarea Salii Sander in Centru de Informare si Promovare Turistica, valoarea acestora fiind de 10,5 milioane Euro Intr-adevar, nu am mentionat suma de 80 de mii lei, alocata din fondul national de rezerva bugetara a Guvernului prin HGR 605/2009 pentru s

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 22 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 36 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 56 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea luni, 13 ianuarie. Prognoza meteorologilor pentru săptămâna în curs

Adevarul acum 6 ore
Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei din calendar, iar noaptea va fi ger, local în Maramureș, Transilvania și Dealurile de Vest. De altfel, meteorologii au anunțat o săptămână cu vreme închisă la nivelul întregii ţări, cu

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum o ora
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025: Doresc ca de la 1 septembrie să venim cu indexarea pensiilor

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu discută luni cu copreşedinţii coaliţiei şi cu cei trei vicepremieri despre bugetul pe anul 2025, el anunţând după şedinţa conducerii PSD că doreşte ca de la 1 septembrie să vină cu indexarea pensiilor. Preşedintele PSD a fos

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°