…vine o vreme cand oamenii, ca si cocorii, se vad nevoiti sa aleaga: la sud sau la nord, la stanga sau la dreapta, la Elena Udrea sau la Cristian Preda. Elena Udrea nu e proasta. Chiar nu e, iertata-mi fie vorba proasta. Elena Udrea are, insa, un defect: e smechera. Ea stie ce stie orice taran – “decat un caine liber pe ulitza, mai bine unul latrand la tine-n lant“. Visul cu ochii si l-a vazut, pe Titanicul PDL se bat oamenii cu bulgari de gheata din asibergul ce tocmai a inceput sa scufunde vaporul, au mai ramas – vorba secolului al XIX-lea – doar cateva piese pentru a completa puzzle-ul.
Puzzle e, poate, prea mult spus. Un puzzle presupune provocarea unui intreg care, odata spart, poate fi refacut. In cazul PDL, nu e (sic) cazul. Intregul n-a existat nici pe vremea lui Petre Roman, nici pe vremea lui Basescu (sa indraznesc sa zic Boc?). Nu ai cum re-sfaramitza firimiturile sau re-intregii ne-intregul. Iar astea ar putea parea simple jocuri de cuvinte – daca n-ar fi.
Revenind: proaspat aleasa (vorba vine, nici Ceausescu n-avea scorurile astea – 979 din 999, ptiu sa nu-i deochi!) in functia de presedinte al PDL- Bucuresti, Elena Udrea realizeaza ceea ce scoate ochii – si-anume ca nu e iubita nicaieri: nu e iubita nici in capitala al carei presedinte este, dar nici altundeva. Asa ca nu se hazardeaza la alegeri libere. (Alegerile interne sunt mai odohnitoare decat un Spa.) Nu. Are insa propuneri pentru primaria Bucurestilor – o pozitie care, in mod normal, reprezinta primul pas spre presedintia Romaniei. Ca la Paris.
Maguliti si oripilati, nominalizatii o dau dupa colt: o candidatura la primaria Bucurestilor te poate ridica sau ingropa. Primaria Bcuurestilor nu prea accepta apele caldute – cu o exceptie pe care n-am cum s-o detailez aci, dar a carei victorie am anticipat-o, pe principiul Ana are mere. Oprescu are primaria.
Sa n-o mai lungesc
