Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Cojocaru, poliţistul care-i învaţă pe români să zboare cu paramotorul

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Giurgiuveanul este singurul pilot de paramotor din judeţ şi printre puţinii instructori din ţară, fiind fondatorul Clubului Moto Fly Ro şi al Clubului Romania Private Aeroclub.

Marian Cojocaru este parapantistul care brăzdează cerul giurgiuvean în cele mai senine zile, este sportivul după care toţi copiii se uită şi strigă „avion cu motor, ia-mă şi pe mine în zbor”, cu speranţa că sunt auziţi. Angajat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IJP) Giurgiu, Marian este singurul giurgiuvean care pilotează paramotorul şi spune că pasiunea lui, care s-a transformat într-un mod de viaţă, a apărut de când era copil.

Marian era un puşti pus pe fapte extreme, ca atare, s-a înscris la cursuri de judo. La 14 ani făcea deja motociclism de performanţă, iar visul lui a fost să ajungă la Liceul de Aviaţie. „ Ai mei nu m-au lăsat, aşa că am făcut liceul de Marină din Giurgiu”, spune el precizând că la rândul său nu „s-a lăsat” şi a învăţat să zboare.

„În cariera mea militară a trebuit să fac salturi cu paraşuta. Atunci, pasiunea s-a aprins şi mai tare”, mai spune el. De 11 ani, zboară cu paramotorul şi a învăţat cum să îi pregătească şi pe alţii în acest sport extrem. „ Senzaţia în aer este într-un fel de... libertate, dar mai degrabă simţi că poţi controla tot ceea ce faci, e vorba despre satisfacţie, despre autocontrol”, zice Marian, precizând că în aviaţie nu există vârstă.

„ Dacă o persoană este sănătoasă, poate pilota şi la 80 de ani”. De altfel, cel mai vârstinc „elev” al său are 82 de ani, iar cel mai tânăr a avut patru ani şi este vorba despre fiica sa, Denisa Cojocaru. „ Ambele fiice ştiu deja să piloteze, dar Denisa zbura de la 4 ani. Tot ea este şi practicant de arte marţiale”, afirmă cu mândrie pilotul.

A intrat în cartea Recordurilor

În 2008, Marian Cojocaru a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai lun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 29 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 10, mai mică decât în 2019 / Unde s-a votat cel mai mult

HotNews acum 30 minute
Până la ora 10.00 au votat la alegerile prezidențiale, în țară și în străinătate, aproape 1.3 milioane de oameni, potrivit datelor AEP. Prezența în țară la ora 10 în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost 5.83%, față de 6.89% în 2019, potrivi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 53 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°