În judeţul Arad, într-o zonă de şes aflată la sud de valea Mureşului, se află ansamblul – monument istoric – al palatului de la Căpîlnaş, una dintre cele mai frumoase şi bine păstrate reşedinţe ale familiei Mocioni. Satul, atestat pentru prima oară în actele otomane din 1569, face acum parte din teritoriul administrativ al comunei Birchiş.
Familia Mocioni, originară din Macedonia, imigrează în 1747 în Imperiul Habsburgic. Aici, familia preotului Constantin Mocsony se ocupă cu comerţul şi viticultura, ajungînd printre cele mai înstărite familii de negustori ai timpului. Cei doi fii căsătoriţi ai preotului, Andrei şi Mihai, vor da naştere celor două ramuri ale familiei, separat înnobilate de împăratul Iosif al II-lea: ramura de Mocioni şi cea de Foen.
Domeniul de la Căpîlnaş a fost cumpărat în 1853 de către Ioan de Foen, de la familia Zichy. Prin căsătoria fiicei sale, Ecaterina, cu vărul ei, Mihai de Mocioni, moşia intră în posesia ramurii de Mocioni, care îşi va stabili reşedinţa principală aici. Proprietatea va fi lăsată moştenire ultimilor doi fii ai cuplului, Eugen şi Alexandru, acesta din urmă fiind cel mai cunoscut membru al familiei, remarcat prin abilităţile sale de om politic, în apărarea drepturilor românilor din Banat şi Transilvania. Timp de aproape 120 de ani reşedinţa de la Căpîlnaş este un loc de referinţă pentru viaţa socială aristocratică, găzduind totodată şi una dintre cele mai impresionante biblioteci ale vremii. În 1946, ultimii descendenţi ai familiei – Ecaterina Mocioni, căsătorită cu contele Eugen Teleki, şi fiul acestora – au fost supuşi regimului de „domiciliu forţat“, urmînd să trăiască auster, din mila sătenilor, pînă la sfîrşitul vieţii. Moşia a fost expropriată, iar palatul a fost golit de obiectele valoroase şi transformat în cel mai mare sanatoriu de boli psihiatrice din judeţul Arad, funcţiune păstrată şi astăzi. @N_P