Citesc în revista 22 un text halucinant despre Biblioteca Centrală Universitară. Fostul director, pensionat în grabă, trebuia înlocuit cu altcineva. Postul e important: implică prestigiu, competenţă, experienţă managerială. Se dă un concurs. Se prezintă trei candidaţi, dintre care doi au o anumită carieră în domeniul biblioteconomiei. Amîndoi sînt depunctaţi în favoarea unui al treilea candidat, al cărui parcurs profesional nu are nici o legătură cu domeniul. Or, tocmai acest al treilea candidat cîştigă. Trebuie să fie vorba, îţi spui, de cineva cu înzestrări excepţionale, de vreme ce, fără să-şi fi legat niciodată numele de ştiinţa bibliotecii, fără să fi lucrat niciodată într-o instituţie de profil, este socotit directorul optim al unuia dintre cele mai importante depozite de carte din ţară. Devii curios. Apoi perplex. Apoi mînios. Apoi, ca întotdeauna în România, te resemnezi, surîzi amar şi te umpli de lehamite.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Cîştigătorul e o doamnă. A absolvit Academia Naţională de Informaţii din cadrul SRI. E expert în probleme de securitate, fost candidat PDL la europarlamentare, fost director de cabinet şi consilier personal al ministrului Comunicaţiilor Gabriel Sandu, consilier local (PDL) la primăria sectorului 4, membru al Asociaţiei Române de Luptă Antiterorism, membru în consiliul de administraţie al Poştei Române, consilieră pe probleme de securitate a ministrului Apărării Mihai Stânişoară, membru al Asociaţiei Române de Relaţii Publice, director general al Grupului Editorial Tritonic, profesor la SNSPA etc. etc. etc. O carieră spectaculoasă, aparţinînd cuiva care pare de neînlocuit, de neocolit, simultan necesar pe mai multe paliere de expertiză. Singura zonă în care doamna n-a apucat pînă acum să se ilustreze e aceea a bibliotecilor. Trebuia, deci, să i se
