Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internet „puțin”, dar la viteze amețioare

Publicat in Capital, vineri 26 noiembrie 2010 ·

O situație a penetrării internetului broadband realizată de Comisia Europeană plasează România pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, după numărul de conexiuni. Viteza internetului la care sunt conectați românii ne așează însă, confortabil, pe primul loc.

Astfel, conform raportului, în luna iulie, în țara noastră existau aproape trei milioane de conexiuni broadband, însemnând o penetrare de 14%. Procentual, Bulgaria se află la același nivel, dar, pentru că și populația țării este mai mică, există numai puțin peste un milion de conexiuni broadband. La acest capitol, lider este Olanda, țară în care 39% din case au internet de mare viteză.

România este însă liderul Europei în clasamentul realizat în funcție de liniile care permit viteze foarte mari. Astfel, în țara noastră, 43% din conexiuni permit viteze mai mari de 30 Mbps. Pe locul doi este Belgia, cu numai 26%. În Italia, Cipru, Franța, Grecia sau Estonia, acest tip de conexiuni sunt practic inexistente, în timp ce în Finlanda, Danemarca sau Germania mai puțin de 5% din conexiunile broadband permit viteze mai mari de 30 Mbps.

„Din cauza faptului că nu au o infrastructură moștenită, România și Bulgaria fac salturi la capitolul viteze foarte mari”, se spune în raport.

Situația nu este la fel de roz în privința internetului wireless broadband. Astfel, penetrarea acestui tip de conexiuni este, în România de 3,3%, față de 2,2% în Belgia, de exemplu, sau 2,3% în Bulgaria. Finalnda este liderul european la acest capitol, cu 21,5% penetrare a internetului mobil de mare viteză, urmată de Austria, cu 16,7%.

Conform Comisiei Europene, până în 2020 toți europenii ar trebui să aibă acces la internet mai rapid de 30 Mbps, și cel puțin 50% din locuințe ar trebui să aibă conexiuni cu viteze mai mari de 100 Mbps. În prezent, la nivel european, 4,4% au coneziuni de peste 30 Mbps și numai

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum o ora
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 3 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°