Accidentul s-a petrecut aseară, în centrul oraşului Aninoasa. Doi tineri din localitate au ieşit la plimbare cu maşina, fără să mai ţină cont că au consumat băuturi alcoolice. Cursa celor doi s-a încheiat la spital şi apoi la Poliţie, după ce m-ai întâi şoferul Daciei a izbit un stâlp de iluminat.
Dacia Logan scăpată de sub control a derapat pe strada acoperită de polei şi s-a oprit într-un stâlp de pe trotuar. Maşina a fost aproape distrusă în urma impactului.
Cei doi pasageri aflaţi în autoturism, ambii din Petroşani, au fost răniţi uşor. Potrivit poliţiştilor, şoferul maşinii, în vârstă de 33 de ani, nu avea permis de circulaţie.
FOTO - VIDEO Misterul unei morţi neaşteptate: Mesaje de condoleanţe de la zeci de adolescenţi pentru eleva ucisă de tren
„În urma testării, aparatul alcooltest a indicat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul Daciei Logan, respectiv 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pasagerul din dreapta, în vârstă de 35 de ani, proprietar al maşinii”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Scene îngrozitoare în centrul Hunedoarei, după un accident mortal, produs la 130 de kilometri pe oră
Accident spectaculos: Magistrală de gaz distrusă de şoferul unui VW Passat
Cei doi petroşăneni vor fi cercetaţi penal, şoferul pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolice, iar celălalt tânăr, pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.