Cei care doresc să aibă un cămin îngrijit, frumos şi confortabil, vor fi interesaţi de cele mai eficiente metode de curăţare şi întreţinere a casei. De cele mai multe ori accentul cade pe interior. Nu mai puţin important este însă şi exteriorul casei deoarece acesta creează prima şi poate cea mai puternică impresie.
Dacă locuiţi la casă, este timpul să aruncaţi o privire la exteriorul acesteia. Cu siguranţă veţi vedea că este necesară o curăţenie. Praful, păianjenii, frunzele şi alte murdării acumulate în timp nu fac decât să strice imaginea locuinţei. Geamurile, uşa, pereţii, trotuarul, aleile, mobilierul de grădină sunt doar câteva zone spre care trebuie să vă îndreptaţi atenţia. Dacă pentru geamuri, uşi şi tocurile acestora folosiţi aceleaşi metode şi soluţii ca pentru cele de interior, pereţii, trotuarul şi grădina impun folosirea de procedee şi unelte speciale.
Pereţii. Desigur că nu vă încântă să vedeţi insecte şi păianjeni pe pereţii casei. De ei veţi scăpa prin aspirarea lor şi cel puţin o perioadă nu veţi mai avea acest inconvenient. Dacă pereţii prezintă probleme speciale, cum ar fi pete de mucegai, le puteţi îndepărta prin folosiera unei soluţii speciale contra mucegaiului. Alte murdării, ca funinginea sau stropii de noroi, se curăţă prin stropirea cu apă. Pentru aceasta aveţi nevoie de un dispozitiv de apă care se găseşte în magazinele de ustensile casnice sau se poate închiria de la firmele de închirieri de echipamente. Vopseaua şi alte pete dificile pot fi îndepărtate folosind un spaclu sau o perie de sârmă.
Trotuarul şi aleile. Clasica mătură se poate înlocui cu un aparat de măturat sau aparat măturat-aspirat. Pentru un aspect mai evident de curat, este indicat ca aleile să fie spălate cu apă şi detergent. Nu uitaţi de zonele verzi! Gunoaiele nu au ce căuta în acest spaţiu menit să ofere o privelişte frumoasă. Pietrele decorative