Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lobby diplomatic pentru Ursus

Publicat in Romania Libera, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Închiderea fabricii de bere Ursus din Cluj nu are legătură cu o posibilă mutare a producţiei cunoscutului produs clujean într-un alt oraş. Cauza principală a fost, de fapt, scăderea generală a pieţei berii din România, a dat explicat ambasadorul Africii de Sud la Bucureşti, E.S. Pieter Swanepoel, aflat joi în vizită în Cluj-Napoca. "Domnul ambasador a discutat cu cei din conducerea companiei (n.r. - Ursus Breweries, deţinută de compania sud-africană SabMiller) şi a primit asigurări că nu este vorba de o extindere în alte oraşe, ci doar de o scădere a consumului de bere şi de o conservare a producţiei în următoarea perioadă. Fabrica nu se mută, se trece la o producţie de tip macro şi nu de masă", a declarat primarul Clujului, Sorin Apostu, în urma unei întrevederi pe care a avut-o cu diplomatul sud-african.

Africanii vor să investească la Cluj

În timpul discuţiilor, cei doi au atins şi problema altor investiţii sud-africane în România, dar au vorbit şi despre firme interesate de zona Clujului, mai ales în domeniulIT şi software. "Mai sunt şi alte companii sud-africane în România, care au venit cu investiţii majore, ca New England, care a investit doar anul acesta 200 de milioane de euro. Cred că este un indiciu al interesului crescând pe care îl arătăm acestei ţări", a declarat diplomatul sud-african.

E.S. Pieter Swanepoel se află pentru a doua oară la Cluj, dar este prima sa vizită oficială de când a venit ca ambasador la Bucureşti, în urmă cu doi ani. Fabrica Ursus face parte din grupul sud-african SabMiller Breweries, care a decis, în urmă cu o săptămână, închiderea ei, din cauza scăderii pieţei berii. Pe locul fabricii închise la Cluj, Ursus Breweries va deschide un restaurant, au declarat în urmă cu câteva zile reprezentanţii companiei. În momentul de faţă, berea Ursus este produsă în Buzău.

Închiderea fabri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 3 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Un fost șef de Poliție, judecat acum într-un dosar de corupție, angajat la cabinetul vicepreședintelui ANCOM / Pavel Popescu: Am nevoie de expertiză judiciară împotriva fraudelor

HotNews acum 6 ore
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, Marian Iorga, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență, a fost angajat recent consilier personal la cabinetul lui Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM, autorita

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum 3 ore
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 7 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Horoscop 17 iunie 2025. Racul primește vești bune, iar Leul trebuie să fie atent la bani

Mediafax acum 3 ore
Horoscop Berbec Ai tendința să fii impulsiv în luarea deciziilor, dar azi e important să analizezi cu calm. Ești în centrul atenției, dar grija față de cei dragi îți va aduce echilibru. Horoscop Taur Treci printr-o perioadă de consolidare emoțională

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 11 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vremea

București
acum

20°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

18°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

16°/22°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

15°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

13°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°