Pe la anul 1866, un adolescent bălai, cu frunte lată şi ochii mari, elev în Cernăuţi, punea nişte poesii în plic, plus o scrisorică de autorecomandare, şi le trimitea către Pesta (jumătatea citadină a Budapestei de azi), spre un destinatar pe care nu-l întîlnise vreodată. Destinatarul respectiv – care scotea din 1865, pe o tiparniţă ungurească, o foaie scrisă în limba română – era Iosif Vulcan. Foaia lui se numea Familia. Adolescentul ce trimisese poezele se recomanda Mihail Eminovici – cunoscut mai apoi ca Eminescu, poetul cu majusculă din manuale şi din fotografiile de pe coridoarele şcolilor de azi. Da, aşa s-a întîmplat: poetul naţional – creator de limbă română, jurnalistul dedicat tradiţiei (redutabil chiar şi cînd n-a avut dreptate!) – n-a debutat la Iaşi sau Bucureşti, la Sibiu sau Tîrgovişte, ci la Pesta. Aceasta pentru că un intelectual al vremii – acel Vulcan – a avut flerul de a intui că junele versificator din celălalt capăt al românităţii are potenţial. Şi l-a debutat. Pentru un scriitor, prima publicare e a doua naştere. Oricîte cărţi, volume, ediţii sau premii ai strînge într-o viaţă de scris, un singur moment rămîne unic: debutul.

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Revista despre care vorbim – Familia – s-a mutat, la 1880, de la Pesta la Oradea (sau Oradea Mare, ori Nagyvárad – în maghiară, pe atunci oraş respectabil din Imperiul Austro-Ungar). Publicaţia avea redacţia pe Strada Principală a urbei (la numărul 375A – n-o evitaţi cînd se va da liber la călătoria în timp!), ieşea din tiparniţă în fiecare duminică dimineaţa, iar abonamentul pe un an costa 10 florini austrieci sau 25 de lei româneşti. Nu pot, în treacăt, să nu vă atrag atenţia – à propos de preţ – că tînăr