Este un loc... un cartier situat în partea de răsărit a Londrei care, tradus în româneşte, înseamnă Sfârşit de milă, unde altădată opreau diligenţele să-şi adape ori să-şi schimbe caii...

Aici, în cartierul acesta foarte modest, m-am simţit eu ca acasă, nu departe de ROMAN ROAD, de drumul roman, tăiat de legiunile lui Cesar şi unde azi se ţin săptămânal târguri în aer liber pe câţiva kilometri distanţă...

Am mers pe acest ROMAN ROAD câţiva kilometri buni, încercându-l ca pe o autostradă nouă abia recent dată în circulaţie, cu o senzaţie ca în copilărie când eram convins că, dacă mergeam pe un drum până la capătul lui, aveam să ajung la marginea cerului. Unde puteam să cad... în gol, direct în cer – Dumnezeu să fi avut grijă de mine!...

Dacă nu în cer – aş fi ajuns – fiind vorba de Cesar şi de romani – pe drumul săpat de Traian în stâncile Oltului, ori pe la Adamclisi, călcând pe aceeaşi piatră tăiată la fel...

La Roma, în definitiv, pe Via Sacra, căutând locul pe care Pisălogul Cetăţii îl agăţase pe Horaţiu, în satira celebră... Ibam forte Via Sacra, sicut meus est mos...

Mergeam din întâmplare pe Via Sacra cum mi-e obiceiul.

Astfel, îmi imaginam eu, că înotând prin cenuşă... care este zăpada imperiilor şi a drumurilor eterne...

La Mile End – puţin poet – avusesem viziunea aceasta...

*

La sud, în bucla mare pe care o face Tamisa se află docurile Indiei de Vest, unde se întindea teritoriul faimos supranumit „Insula câinilor”, decorul gata ridicat al filmelor de aventuri.

„Răzbunătorii” au trecut pe aici, într-o noapte, în goana maşinii... Străzile sunt strâmte. Cotite. Cu ziduri înalte de cărămidă. Fără ferestre. Mergi şi mergi prin ele cum ai merge printr-un burlan.

Şi nu ştiu cărui „câine” i-a venit într-o zi ideea să facă din insu